Mă incapatanez sa aflu un lucru imposibil.... ce gust are fericirea? Ştii, poate crezi ca aberez... dar, as fi curioasă. Haideţi, sa ne imaginam... imaginatia nu costa nimic, ea infloreste la fiecare strănut.
Fericirea... eu o pot compara cu un bulgare umplut de zambete veşnice... sau cu o lacrimă care infloreste la fiecare ticăit de cuvant mut. Poate are gust de nebunie, ce tasneste la fiecare ţipat de ploaie, poate are gust de ceară care se topeşte în ochii de cenuşă. Mă obosesc degeaba. Dar, totuşi păcat ca fericirea nu poate fi gustata, ea doar se hrăneşte cu carnea noastră amară, cu... noi.
Mulţi, spun ca au gustat din fericire... fals. Fericirea, doar o simţi nu ai cum sa muşti din ea... ai grija, poate vrea ea sa muşte din tine, sa-ti muşte cuvantul surd de vară, sa-ti amestece nebunia ameţită de atata whiskey cu un zambet... visiniu. Fercirea nu poate fi numai dulce, ea este si acră... s-a turnat peste ea numai băutură de minciuni.
Ce frumos ar fi sa gustam din fericire! ne-am satura cu numai o lingurita pe zi, n-am mai consuma atatea feluri exotice si perverse. Momentan, fericirea mea îmi izbucneste în plans. Am terminat-o de citit pe Oana Pellea.... fericirea ei cred care are gust de miere înfăşurata în bine. Visez... visez.
P.S: Nu te-am aruncat la gunoi, n-am aprins focul cu foile pătate de idei.. nu! n-am făcut asa ceva... Pur si simplu, ti-am tipărit jurnalul în inima mea, l-am lăsat deschis... poate mai trece vantul sa te racoreasca...
# Fericirea ta, ce gust are? :)
