vineri, 29 octombrie 2010

# Cenusa-n pieptul meu...

Mi-ai strivit ochii sub o coajă de nucă.
plesnea durerea inlacrimata...

Mi-ai spanzurat sufletul de soare.
cantec de moarte se auzea printre aripile ruginite...

Mi-ai mancat umerii bolnavi.
tarana...

Mi-ai infasurat durerea de tample.
bratele subtiri urlau de frig...

Mi-ai zis: "Tot ce-i al tau, mi se cuvine mie"
Ai plecat... dar, n-ai uitat de mine...
Radeai. In timp ce eu ma dizolvam in palma cerului.

Lacrimile plangeau de durere...
a ramas doar cenusa din pieptul meu...

duminică, 17 octombrie 2010

# Inimă bruscată ...

A mai trecut o saptamana incinsa. De ce, spun incinsa ? Pentru ca am mai primit o palmă din partea unei persoane dragi. Nu ma asteptam... dar, poate am sa reusesc sa trec si peste asta. Imi caut din nou ochii prin nisipul dureros si imi revin... partial. Crede-ma, nu ma asteptam.. am ramas uimita ... parca imi venea mie sa-mi culeg rusinea de pe jos (in locu' tau) dar, nici dupa ce ti-ai revenit n-ai facut-o (asta m-a deranjat enorm). Pe moment te-am inteles... am zis: "Hai, gata poate iar s-a certat cu el, poate iar nu-i este bine..." Am cusut toate astea cu un ac al ignorantei, am hotarat ca sa nu te mai bag in seama cateva zile. N-a mers. Parca, imi infingea cineva sulite pe la spate... cred ca era prietenia noastra innodata si dezlegata.
Ma uitam la tine si parca... nu-mi venea sa cred ca nu vorbesc cu tine! Noi, alea care radeam non-stop, care barfeam non-stop. Am hotarat, sa trec si peste asta... am considerat comportarea ta una "copilareasca".. te-am inteles, citez: "n-aveam chef de glume". Dar, vezi aia chiar a fost o gluma iar tu ai luat-o drept ceva serios. Ar trebui sa invatam sa ne comportam mai frumos cu cei in varsta, nu ? Crede-ma, ii erai o persoana draga, speciala... si inca ii mai esti. Totusi, a lipsit un "iarta-ma!". E in regula, poate nu ai simtit nevoia sa zici asta... dar, cineva astepta sa auda acel "scuze".
Incerc sa te inteleg.. si n-am sa uit ziua aia cand ai spus: "Nimeni nu ma intelege!" Stii la ce ma refer... adica, eu care stateam si te ascultam non-stop nu te intelegeam ? Si nu ma refer doar la mine ... ci si la celelalte ( ne-am lamurit si cu asta). Sper, sa nu se mai intample! Am gresit amandoua... din pacate, eu am fost dezamagita de tine. Dar nu-i nimic... totul se rezolva prin discutii purtate calm. O parte le-am rezolvat.. a mai ramas doar ultima "intamplare" ca sa zic asa. Si nu din cauza mamei, si a L. ai avut tu discutiile astea cu mine. Din contra, ele m-au incurajat sa vorbesc cu tine. Comportamentul tau cam ironic, a fost de vina. Sper sa-ti dai seama ce si cum. Si o ridicare de ton, schimba multe...
Mie mi-a trecut.. sunt bine. Sper din suflet sa nu se mai repete.
# Ai grija de tine, ai grija de mine, ai grija de inima mea. Nu o mai brusca de toate scarile prafuite.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

# Oglinda patimasa :)


Joi, am avut de pregatit o tema la dirigintie impreuna cu Oana. Si am hotarat sa va arat si voua cam ce mi-a iesit... Tema: Eu in oglinda.

.... Oglinda, pentru mine este ca o fereastra care se deschide atunci cand soarele bate din aripi si care se inchide atunci cand nesiguranta invadeaza particele din mine.. se hraneste cu o doza de pesimism. Eu, in oglinda incerc sa vad frumosul, frumosul vietii.. vad un caracter nu prea perfect dar pe care incerc sa-l modelez cu putina bunavointa. Vad un om obisnuit, care uneori se vrea deosebit pentru toti si nu-i prea iese, dar are incredere in fortele proprii, vad ceea ce-mi place, de multe ori si de cate ori plec de acasa ma uit in oglinda si nu numai in cea de pe perete, ci si in cea a sufletului.
De fapt, oglinda sufletului ne arata cum suntem noi cu adevarat, sufletul este umbrit cu calitati si defecte. Am cunoscut persoane care vor cu orice chip sa-si scoata in evidenta calitatile, frumusetea chipului... dar cand ii descoperi goliciunea sufletului parca, totul se sfasie... Este mai bine sa-i lasi pe cei din jur sa te descopere, sa-ti spuna cat de frumos/a esti... mandria asta de care dau dovada unii devine una plictisitoare, iar treptat, treptat pulsul prieteniei scade. Incep sa se nasca niste prietenii in alb si negru.
Deci, cum am spus.. unii se cred prea perfecti, prea mandri de ceea ce vad... iar altii sunt dezamagiti, de ceea ce vad in oglinda. Nici aici , nu este bine... chiar daca geme in noi o nesiguranta, o nemultumire ca nu suntem asa cum vrem noi sa fim, ar trebui sa ne asternem gandurile astea incinse in oglinda sufletului. Sa le dam foc, iar nesiguranta sa se faca scrum... iar dupa aceea , dupa ce am scapat de acest defect sa aruncam cenusa insangerata peste cei care se cred perfecti... si sa incercam sa devenim mai simpli si mai siguri pe noi.
Odata, m-am aflat si eu in ipostaza nesigurantei dar, sufletul cald mi-a preparat o licoare din incredere si mi-am revenit. Sper, ca asa sa faceti si voi, lasati perfectiunea deoparte, gustati putin si din simplitate. Incercati sa va uitati de doua ori in oglinda: in oglinda de pe perete si in cea din suflet .. si vedeti care este mai avantajoasa.

# Voi, cum va vedeti in oglinda ?

duminică, 10 octombrie 2010

# Inger, nebun de alb!

Si-mi stau pe tampla stelele de amiază...
cuţitul zambetului tău îmi mangaia pielea franta
a fost nevoie doar sa mă atingi, ca sa mă topesc în paharul rece si albastru...
ceara îmi îmbrăţişa ochii... rupea din mine infinitul.

Carnea crudă de stele mă hrănea cu Indiferenţă !
cenuşă si tăcere.

Luna fulgera, liniştea de ieri lacrima...
sangele bolnav, curgea pe pieptul îngerului flamand;
ochii picurau smirna;
palmele miruite se incolaceau sub aripile nebune de alb !

# Înger, nebun de alb!



duminică, 3 octombrie 2010

# Azi, nu !

Stres nebun, ce se joaca cu venele mele bolnave. Dar, mi-e bine. Mi-am revenit cat de cat... mi-am reluat programu' plictisitor si in acelasi timp placut.. scoala. Ma bucur enorm de mult, ca suntem din nou impreuna. Noi, rosioarele! Care ii stresam pe cei din clasa cu rasul nostru molipsitor si calm.
Da, poate vi se pare stupid dar noi radem non-stop... chiar si atunci cand suntem ascultate, chiar si atunci cand Viorica "moare", chiar si atunci cand Madalina ma invineteste , chiar si atunci cand Oana ne vorbeste de mancarea de la cantina (cel mai tare moment).
Am promis, ca revin cu postari proaspete si crocante... dar, parca timpul asta nu-mi da pace. Imi infinge in spate o lene de nedescris, la fel si vremea care de la un timp nu mai este deloc prietenoasa. Se simte ca a venit toamna... mirosul de frunze plouate ne-a inundat sufletul crocant de ieri. Cuvintele siropoase s-au inecat intr-o dulceata trecatoare. Miezul de imaginatie s-a imbolnavit, mici amanunte de bine s-au pierdut intr-o imbratisare rece de toamna. Voi incerca sa-mi imbib amestecul de liniste cu descompunerea gandurilor de vara.
Imaginatia mea, a luat-o razna. Sper sa-si revina. Nu vreau sa mi se goleasca momentele hranite cu atata dragoste.
# Azi.. n-am chef de nimic, poate maine.